NEMULȚUMIRILE FERMIERILOR. Ce vom face noi fermierii? Vom ucide animalele fără a fi despăgubiţi, vom suporta închiderea graniţelor pentru carnea de porc pentru încă vreo zece ani şi tăierea porcului viu românesc de pe lista ţărilor terţe! Scrie Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) într-un comunicat transmis redacției noastre.
Membrii asociaţiei noastre sunt profund îngrijoraţi de slabul management legislativ al Guvernului României, de kilometrii întregi parcurşi dus-intors de o Hotărâre de Guvern atât de necesară sectorului de porc şi economiei româneşti în general.
Batem la uşa ANSVSA în fiecare zi să aflăm dacă a fost aprobată baza legală pentru pesta porcină africană. Se pare că experţii acestei instituţii şi-au făcut datoria, insă Guvernul intârzie fără motiv aprobarea Hotărârii de Guvern.
Ştim cu toţii că pesta porcină africană este un mare pericol pentru economia României. Lipsa unei hotărâri guvernamentale face ca orice măsură, în eventualitatea intrării bolii în ţară, să nu aibă acoperire legală.
Ce vom face noi fermierii? Vom ucide animalele fără a fi despăgubiţi, vom suporta închiderea graniţelor pentru carnea de porc pentru încă vreo zece ani şi tăierea porcului viu românesc de pe lista ţărilor terţe!
Atragem atenţia Guvernului să dea undă verde de urgenţă Hotărârii pentru aprobarea Strategiei privind prevenirea, combaterea şi controlul pestei porcine africane in România şi a Planului de contingenţă pentru pesta porcină africană. Fermierii din România o consideră o urgenţă naţională!
Poate Guvernul nu este informat că focarele se extind; în Ucraina, virusul a invadat ferme mari şi mici. Ultimul, declarat la O.I.E. pe 4 noiembrie, avea 726 capete porci. Numai într-o lună şi în două focare din zona Kievului au fost ucişi şi distruşi 7037 de porci!
Comunicat ACEBOP