ANUNȚ. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că fermele medii și de familie vor beneficia de o nouă plată redistributivă. Anunțul a fost făcut la o întâlnire pe care șeful MADR a avut-o, la sfârșitul săptămânii trecute, cu primarii din județul Timiș. Concret, noua plată ar urma să fie acoperită din sumele rezultate din plafonarea voluntară a subvențiilor acordate fermelor mari.
Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a participat pe data de 20 iulie 2020 la Consiliul AGRIFISH, la Bruxelles, unde s-a discutat și problema plafonării subvențiilor agricole pentru fermele mari. Până la urmă, decizia plafonării și suma de la care să înceapă plafonarea va fi lăsată, se pare, la latitudinea statelor membre UE.
S-a tranșat și problema plafonării, pentru că pe cei mari știu că-i interesează foarte mult plafonarea legată de plățile directe. Nu o să impună neapărat o plafonare Comisia Europeană, ei, inițial, doreau să fie o plafonare la 100.000 de euro, sigur, după ce se scotea plata salariilor. Nu o să fie plafonare, o să fie o plată redistributivă, între 10 și 20%, o să vedem când facem o simulare, o plată redistributivă ca să consolidăm un pic fermele medii, fermele de familie, după care nu o să fie plafonare, a spus ministrul agriculturii, Adrian Oros.
Declarația ministrului este evazivă. De fapt, va fi o plafonare voluntară chiar dacă șeful MADR vrea să-i liniștească pe marii fermieri. Pe scurt și pe înțelesul tuturor, se vor lua bani din subvențiile fermelor mari pentru a fi redistribuiți fermelor mici și de familie, dar nu va impune Comisia Europeană o sumă la care să fie plafonate subvențiile.
Aproximativ 21 de miliarde de euro va fi bugetul alocat României pentru agricultură, plăți directe fermieri, investiții, pentru perioada 2021-2027.