DECLARAȚIE MINISTRUL AGRICULTURII! Toți fermierii care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta vor primi despăgubiri, le promite astăzi, duminică, 12 aprilie 2020, ministrul agriculturii Adrian Oros fermierilor ale căror culturi agricole sunt arse de seceta prelungită.
Trecem printr-o perioadă dificilă. Dincolo de efectele epidemiei de Coronavirus, ne confruntăm cu o secetă puternică în multe regiuni ale țării. Am vizitat zilele acestea zona Dobrogei și am surprins două realități, zonele irigate au culturi cu o dezvoltare normală pentru această perioadă, în schimb suprafețele neirigate sunt puternic afectate.
Ne preocupăm ca pe toate suprafeţele irigabile să fie apă suficientă. Am alocat bani atât pentru modernizarea infrastructurii principale cât şi pentru extinderea infrastructurii secundare, precum şi pentru plata apei şi a curentului până la stațiile de punere sub presiune. Îi îndrumăm pe fermieri să încheie contracte pentru ca apa să ajungă la culturi!
Deși in ultimii ani pierderile datorate secetei nu au fost despăgubite, i-am asigurat pe fermieri că toţi cei care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta vor primi despăgubiri pentru că aşa e normal. Comitetele pentru situaţii de urgenţă se vor întruni şi vor evalua dimensiunea pagubelor, astfel încât să avem o imagine cât mai obiectivă, iar fermierii să fie despăgubiți corect!
A anunțat duminică, 12 aprilie 2020, ministrul agriculturii pe pagina sa oficială Facebook. Ministrul Adrian Oros a postat și fotografii de la vizita pe care a făcut-o în câmp, să vadă starea culturilor.
Șeful de la Agricultură a anunțat sâmbătă, tot pe pagina sa Facebook, că se află în vizită de lucru în județele Tulcea și Constanța. Pentru că imaginile postate de ministrul Oros îl înfățișau la ferme de vaci, pe la depozite de cereale, fermierii l-au invitat să vadă și starea jalnică a culturilor agricole din județul Tulcea unde seceta a făcut ravagii în ultimii ani. Ministrul Oros a mai declarat că fermierii tulceni i-au spus că anul trecut au fost calamitate de secetă 26.000 de hectare de teren agricol, dar fermierii nu au primit niciun ban despăgubire.