Mai avem 60% din terenul agricol. Şi înstrăinarea continuă...

Pe la sfârşitul anului 2011 cifrele oficiale vorbeau de 8,5% (peste 700 mii ha) din suprafaţa arabilă a României deţinută de către străini! Tot în 2011 atracţia irezistibilă a străinilor pentru pământ românesc a dus la dublarea preţurilor la terenurile agricole de la noi; în zonele „bune” pentru agricultură se vindea hectarul şi cu 5.000 de euro. Şi tot era puţin, faţă de media din statele vest europene, de 10-15.000 euro hectarul. Adică ieftin şi bun, pentru străini!

Decapitalizarea fermierilor români, belşugul cetăţenilor străini... Ei vor pământ!
Cine-i opreşte pe ai noştri să cumpere? Banii! Viorel Matei declara recent că fondurile de investiţii din străinătate dau 6-7 mii de euro pe hectarul de teren din România, profitând de slăbiciunea fermierilor români, pe care nu-i sprijină nimeni. Nici statul, nici băncile, nici infrastructura, nimeni!
Cine ne cumpără? Italienii, germanii, ţările arabe, olandezii şi alte naţii. De ce? Terenurile agricole din România atrag investitorii străini prin preţul mult mai mic şi potenţialul de producţie mai mare. Deşi asta cu potenţialul de producţie contează mai mult în calculul profitului, la revânzarea terenurilor.
Singurul aspect care mai descurajează achiziţia suprafeţelor mari de teren în România este dimensiunea redusă a exploataţiilor agricole. Dar s-a găsit leac şi pentru asta! Din cauza birocraţiei, a legilor absurde şi a incompetenţei adusă la rang de principiu de guvernare, fermele româneşti sunt scoase la vânzare cu totul!

Străini în propria noastră ţară?
Aşa se face că, în anul 2016, adică la peste zece ani de la semnarea Tratatului de Aderare la UE, străinii ar exploata aproape 40% din terenul agricol al României, conform unui studiu care a ajuns şi la urechile Bruxelles-ului. Mai exact, circa 5,3 milioane de hectare, din cele 13,3 milioane de hectare ale României sunt exploatate de străini, conform estimărilor realizate de Transnational Institute.

Suntem ai nimănui. Până la bani!
La vremea lui de ministru al Agriculturii, Stelian Fuia spunea: „Noi am acceptat în Tratatul de Aderare această clauză, că la 31 decembrie 2013 vom liberaliza piaţa terenurilor agricole din România”. Care noi, domnule? Suferă un neam întreg pentru incompetenţa unora. Să răspundă cei care s-au perindat pe la negocierile Tratatului de-a ieşit ce-a ieşit şi cu vânzarea terenurilor agricole...
În octombrie 2013, Achim Irimescu, pe atunci secretar de stat în MADR spunea că oficialii de la Bruxelles nu au acceptat proiectul pe care România l-a prezentat cu privire la vânzarea terenurilor din extravilan către persoanele fizice. Propunerile vizau, printre altele, limitarea la 100 de hectare şi experienţa în domeniu de minim cinci ani.

S-au trezit şi ai noştri că legea e proastă?!
Mai bine mai târziu decât niciodată! Însă când ne referim la avuţia naţională, căci aşa trebuie considerat pământul nostru, zicala asta nu e decât o dovadă a delăsării instituţionale şi politice româneşti care, din păcate, ne-a adus unde suntem astăzi.
Dar să zicem că mai putem salva ceva, chiar după ce a trecut şi sfertul academic şi ultima sută de metri... Încă din toamna anului trecut au fost elaborate două proiecte de acte normative care să modifice modul în care străinii cumpără teren în România. Senatorii vor să introducă în lege principiul reciprocităţii, astfel încât un cetăţean al unei ţări să aibă aceleaşi drepturi privind achiziţionarea de terenuri, pe care le are şi cetăţeanul român în ţara respectivă.
Achim Irimescu pare hotărât să facă ceva cu legea pentru a stopa (sau măcar pentru a condiţiona) vânzarea terenurilor agricole către străini. „Vrem să reluăm legea 17 a vânzării terenurilor agricole. (...) O mulţime de state membre îngrădesc aceste vânzări, aşa vom face şi noi”, spune ministrul agriculturii.
Vânzarea terenurilor către străini s-a făcut şi înainte de legea 17, ilegal sau la limita legii. Au cumpărat terenuri în toate colţurile ţării, prin intermediul samsarilor care aveau legături privilegiate cu primăriile. Au cumpărat ieftin pământurile retrocedate prin Legea Lupu, dar şi terenurile celor neinteresaţi în a le lucra sau a le deţine în proprietate. În majoritatea cazurilor, noii proprietari, cei mai mulţi non-rezidenţi, n-au lucrat şi nici în prezent nu lucrează aceste terenuri, ci doar încasează subvenţia pe suprafaţă. Aspect cunoscut şi recunoscut şi de oficialii de la MADR. Dar cine să ridice un deget?! Domnilor, măcar când vine vorba de pământ românesc fiţi şi voi cu dragoste de ţară!