Adama
Vinasa Rompak
AGRICOVER

MADR: Producţia de grâu din 2015 a depăşit-o pe cea din 2014! Producţii oficiale la culturile de toamnă

Publicat: 17 august 2015 - 17:40
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat, în 17 august, că, în ciuda secetei, fermierii români au recoltat, în 2015, 7,52 mil. tone de grâu, ceva mai mult decât anul trecut, care a fost un an cu producţii foarte mari. Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, susţine că cifrele comunicate de MADR sunt „din burtă”.

Potrivit lui Daniel Constantin, culturile însămânţate în toamna anului 2014 pentru care s-a încheiat campania de recoltat nu au avut pierderi foarte mari din cauza secetei. "Pentru că s-a încheiat campania de recoltat la culturile însămânţate în toamna lui 2014 vreau să vă anunţ că, din fericire, acestea nu au avut pierderi foarte mari. Din contră, la cultura grâului, rezultatele sunt uşor mai bune decât anul trecut. Dacă în 2014 cultura medie la hectar a fost de 3,64 tone, în anul 2015 a fost de 3,68 de tone. Cantitatea totală de grâu recoltată, conform datelor pe care le avem până în prezent din teritoriu, este de 7,5 milioane de tone, comparativ cu 7,4 milioane de tone în anul 2014", a spus şeful MADR, la finalul întâlnirii avute luni, 17 august, cu reprezentanţii fermierilor.

Mai exact, potrivit datelor transmise de către MADR, la solicitarea redacţiei, producţiile înregistrate la principalele culturi la 11 august 2015 erau următoarele:

Situaţia recoltărilor la principalele culturi (11 august 2015)

Cultura  Suprafaţa (ha)  Productivitate (kg/ha)  Producţie (kg)
Orz  260.938  4.030  1.051.464
Grâu   2.042.135  3.682  7.519.249
Secară  7.899  2.492  19.681
Triticale  77.782  3.586  278.959
Orzoaică de toamnă  71.327  3.696  263.655
Orzoaică de primavară  118.344  2.270  268.610
Ovăz  135.372  1.991  269.589
Rapiţă pentru ulei - total-  404.341  2.367  956.886
In pentru ulei  666  929  619
Mazăre boabe  30.109  1.777  53.493
       
       

recoltat.de.grau_b
Baciu (LAPAR): Statistica MADR este „de imagine”

„Acele date pe care le are ministerul nu sunt date exacte, sunt nişte date transmise la nivel de judeţ de către personalul pe care îl mai are în subordine Ministerul Agriculturii la Direcţiile agricole. E o raportare a celor de acolo, care nu ştiu ce date au avut, pentru că ar fi trebuit să ne fi întrebat pe noi ce producţii am avut, ca să aibă date, ori noi nu am fost întrebţi, ceea ce mă face să cred că este o situaţie din burtă. Eu cunosc foarte mulţi agenţi economici care au făcut jumătate din producţia de anul trecut, dar la nivel naţional, statistica pe care a dat-o ministrul, deşi cât este de corectă nu o poate verifica nimeni, la nivel declarativ la grâu este cu foarte puţin mai mult decât anul trecut, lucru care, din punctul meu de vedere, şi ca agent econmic şi ca specialist în agricultură, nu stă în picioare. Din datele noastre, ale LAPAR, ne ducem undeva la 30% mai puţin faţă de anul trecut şi la grâu şi la rapiţă, iar statistica ministerului depăşeşte la grâu cu puţin, pentru imagine”, ne-a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, după întâlnirea cu ministrul Agriculturii de la MADR, din 17 august 2015.

Potrivit datelor INS, publicate de MADR, în 2014 au fost cultivate 2,071 mil. ha cu grâu şi s-a obţinut o producţie de 7,458 mil. tone de grâu, în timp ce la rapiţă, în 2014 au fost cultivate 411.000 ha şi au fost recoltate 1,072 mil. tone.

Vizualizat: 2902 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Aproape 95% din grâu a fost recoltat. Ce spun ministrul Agriculturii și fermierii despre producții?

Aproape 95% din grâu a fost recoltat. Ce spun ministrul Agriculturii și fermierii despre producții?

Până pe 28 iulie 2015, fermierii au recoltat grâul și secara de pe 94,5% din suprafaţa cultivată, triticalele - de pe 75,22% din suprafață, în timp ce orzoaica de toamnă și rapiţa pentru ulei au fost recoltate integral, potrivit datelor MADR.

Sondaj Agroinfo: 70% din fermieri estimează că vor recolta mai puţin grâu decât în 2014

Sondaj Agroinfo: 70% din fermieri estimează că vor recolta mai puţin grâu decât în 2014

Aproape 70% dintre fermierii care au răspuns sondajului lansat de Agroinfo estimează că anul acesta vor recolta mai puţin grâu decât în 2014, în timp ce sub 15% dintre producătorii agricoli spun că producţiile pe care le vor obţine în 2015 vor fi mai mari decât cele de anul trecut.

Cum stăm cu recoltatul? Recolta de grâu ar fi cea mai afectată de secetă

Cum stăm cu recoltatul? Recolta de grâu ar fi cea mai afectată de secetă

Daniel Constantin nu dorește să dea prea multe amănunte despre producțiile pe care le au fermierii din sectorul vegetal. Suntem în plină campanie de recoltat, iar șeful Agriculturii  speră că anul acesta va fi măcar la fel de bun, din punct de vedere al producției, cum a fost 2014.

Alte articole in aceasta categorie

Subvenție APIA vaci lapte de 89 euro/vacă la plată de săptămâna viitoare!

Subvenție APIA vaci lapte de 89 euro/vacă la plată de săptămâna viitoare!

29 noiembrie 2024 - 10:53

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le va vira crescătorilor de vaci de lapte, începând de luni, 2 decembrie, diferența pentru sprijinul cuplat, subvenție europeană cu cel mai mare cuantum pe cap animal. Diferența este de 30%, crescătorii au încasat la avans 70% din valoarea acestei subvenții.

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

28 noiembrie 2024 - 16:26

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cadrul Campaniei de plată în avans aferentă anului de cerere 2024, a autorizat la plată suma totală de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

Cine e noul comisar european pentru Agricultură!

Cine e noul comisar european pentru Agricultură!

28 noiembrie 2024 - 10:33

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată, la 27 noiembrie 2024, de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. Christophe Hansen, propus de Luxemburg, va prelua portofoliul de comisar european pentru agricultură şi alimentaţie.

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

28 noiembrie 2024 - 10:02

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene din 2025, care prevede un sprijin consistent pentru soluţionarea problemelor din domenii precum sănătate, ajutor umanitar, gestionarea frontierelor şi climă. Bugetul total pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, cu 6% mai mare decât cel pentru 2024 (o creştere cu 10 miliarde de euro).

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

28 noiembrie 2024 - 09:52

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că vor fi finanțate 581 de proiecte selectate cu suma totală de 110,4 milioane de euro.

Porcul de la țară, mai scump!

Porcul de la țară, mai scump!

28 noiembrie 2024 - 07:29

Mulți români preferă, în această perioadă, să cumpere porcul de Crăciun din gospodăriile țăranilor. Ce prețuri sunt anul acesta pe kilogramul de porc în viu?

Subvenția APIA de 2.100 euro/ha! Cine beneficiază anul ăsta de acești bani!

Subvenția APIA de 2.100 euro/ha! Cine beneficiază anul ăsta de acești bani!

28 noiembrie 2024 - 06:51

Fermierii beneficiază anul acesta de o subvenție APIA cu un cuantum de 2.100 de euro/ha dacă au cultivat legume în sere și solarii, tomate, castraveți, ardei, vinete și dacă au bifat această subvenție pe cererea unică depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fraudă cu subvenţii europene în apicultură! Nouă percheziţii în Mureş!

Fraudă cu subvenţii europene în apicultură! Nouă percheziţii în Mureş!

27 noiembrie 2024 - 19:45

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a efectuat miercuri nouă percheziţii în judeţul Mureş, în cadrul unei anchete privind o posibilă fraudă cu subvenţii implicând proiecte de apicultură şi de prelucrare a mierii, finanţate de UE, anunţă un comunicat al instituţiei de la Luxemburg.

Programul Rabla pentru tractoare: Ce se întâmplă cu banii de la stat!

Programul Rabla pentru tractoare: Ce se întâmplă cu banii de la stat!

27 noiembrie 2024 - 18:42

Programul Rabla pentru tractoare, lansat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și așteptat cu nerăbdare de fermieri, a devenit o nouă sursă de dezamăgire pentru aceștia.

Banii pe cap animal, hectar plătiți în această săptămână de APIA!

Banii pe cap animal, hectar plătiți în această săptămână de APIA!

27 noiembrie 2024 - 07:01

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) încheie la sfârșitul acestei săptămâni, pe 29 noiembrie, plata avansului pe hectar și pe cap animal la subvențiile aferente acestui an. De săptămâna viitoare, APIA demarează plata finală.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
AlinN
|
08. 18, 2015. Tuesday 12:29

O prostie cu productia depasita. Nu este cazul. Am avut suprafete infestate cu soareci si au diminuat productia cu 1-1.5to/ ha. Am recoltat in medie 3to/ha grau. Anul 2014 l-am inchis cu o medie de 4.4to/ha. Deci astia vorbesc niste prostii. Dupa pretul putin mai mare se poate observa ca nu este grau pe piata.

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii