Sectorul agricol s-a transformat în ultimii ani din „cenuşăreasa” economiei naţionale în „prinţesa balului”, a declarat joi directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), Mihai Herciu.
În context, acesta speră ca Programul de Dezvoltare Rurală pe perioada 2014-2020 transmis oficial Comisiei Europene la începutul acestei luni să poată fi negociat încă din octombrie. „Dacă îmi este permisă o metaforă, în anii '90 agricultura era considerată 'cenuşăreasa' economiei naţionale, dar acum a ajuns 'prinţesa balului' pentru că într-adevăr este o ramură strategică şi din ce în ce mai mulţi investitori la nivel internaţional doresc dezvolte afaceri pe acest sector. În acest context de importanţă strategică a sectorului agricol, pot spune că Programul de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 a fost transmis oficial la serviciile specializate ale Comisiei Europene la 1 iulie. Aşteptăm primele comentarii oficiale de la Comisia Europeană în luna septembrie şi pe baza acestor comentarii vom negocia Programul de Dezvoltare Rurală în aşa fel încât spre sfârşitul trimestrului IV să putem avea decizia Comisiei Europene de aprobare a programului, noi ne propunem chiar luna octombrie, început de noiembrie”, a spus Mihai Herciu, în cadrul unei întâlniri de informare privind atragerea fondurilor europene iniţiate de secretarul de stat Valentin Iliescu.
Acesta a precizat că Programul de Dezvoltare Rurală este gândit şi construit pe mai multe zone de intervenţie şi se adresează cu prioritate activităţilor de bază din agricultură, respectiv pe modernizarea exploataţiilor agricole pe de o parte şi modernizarea unităţilor de procesare pentru a ajunge la un grad de competitivitate care să permită fermierilor români o competiţie egală cu partenerii din UE, dar în acelaşi timp să se realizeze şi o creştere a productivităţii. sursa: Agerpres