COMUNICAT. Familia clusterelor axate pe produse ecologice a semnat pe 31 iulie 2020, la Primăria Bârnova, un acord de creare a consorțiului de clustere specializat tematic pe domeniul agriculturii ecologice și procesării produselor certificate ecologic, informează un comunicat transmis pentru AGROINFO.
Astfel, clusterele: Bio Danubius, creat în anul 2014, al producătorilor de cereale ecologice din zona Deltei Dunării; Bio Concept Valea Prahovei, creat în 2017, al producătorilor de produse ecologice din zona Valea Prahovei; BioNEst, al producătorilor de produse ecologice din zona Moldovei și Bio Oltenia, al producătorilor din zona sud-vestică a țării, au consimțit să dezvolte o cooperare națională pentru promovarea și dezvoltarea acestui domeniu în care România dispune de un potențial extrem de ridicat de specializare inteligentă.
Consorțiul este coordonat de INTER - BIO, asociația filierelor de produse ecologice din România, organism umbrelă în domeniu, afiliat mișcării mondiale IFOAM de agricultură ecologică, precum și mișcării europene IFOAM-EU. Secretariatul consorțiului va fi organizat la USH Pro Business, unde se află și secretariatul INTER - BIO.
Consorțiul își propune, împreună cu Asociația INTER - BIO, să contribuie la dezvoltarea și maturizarea filierelor de produse ecologice în România, dezvoltarea culturii și educației ecologice la nivel național, conștientizarea populației cu privire la beneficiile acestui tip de activitate umană, creșterea capacității de inovare și specializare inteligentă în domeniu, dezvoltarea unei politici coerente și eficiente la nivel national, aliniată la programele și obiectivele Uniunii Europene.
Este un moment important în consolidarea mișcării ecologice din România, care ne va permite să susținem cu mai mare tărie cauza acestui domeniu, prea mult neglijat de-a lungul timpului de autoritățile române. Să nu uităm că doar 2% din suprafața agricolă a României este certificată ecologic și că suntem codașii UE în ceea ce priveșe standardele în domeniu. Prin unirea eforturilor consorțiului cu INTER - BIO vom fi mai puternici la nivel național și european. Ne dorim ca toate regiunile de dezvoltare ale României să se specializeze inteligent în acest domeniu, pentru că acest lucru ne va da garanția că generațiile viitoare ne vor fi recunoscătoare, a declarat președintele INTER - BIO, conf. univ. dr. Costin Lianu și director general USH Pro Business.
Apicultorii din zona Moldovei sunt conștienți de marele potențial al apiculturii ecologice în România. Moldova, ca și restul regiunilor din România, dispune de o mină de aur – biodiversitatea și flora spontană, pădurile – un imens tezaur al sănătății umane. Dorim ca prin consorțiu să întărim filiera de produse apicole, să o conectăm la alte filiere ale producătorilor, de exemplu cele de fructe și să dezvoltăm standarde private care să ne permită să continuăm marile tradiții ale apiculturii românești și în agricultura ecologică, a declarat Cătălin Maxim, președintele BioNEst Cluster.
Valea Prahovei are un potențial imens de a determina schimbarea spre consum ecologic în România. Este locul în care putem uni cu succes consumul ecologic cu turismul ecologic. Clusterul nostru este profund angajat în schimbarea mentalității tinerei generații spre consumul de produse ecologice, a declarat prof. univ. dr. Irina Gabriela Rădulescu, reprezentant al clusterului Bio Concept Valea Prahovei.
Susținem eforturile producătorilor din Oltenia pentru conversia și adopția standardelor ecologice. Suntem un cluster tânăr care dorește să contribuie la dezvoltarea unei platforme colaborative la nivel național, la schimb de experiență în domeniu și la proiecte comune. Dorim o mai mare implicare a Grupurilor de Acțiune Locală și a Agențiilor de Dezvoltare Regionale în dezvoltarea domeniului ecologic. De asemenea, suntem activi în promovarea acestui domeniu la nivelul SUERD, a declarat Valentin Mitrică, președintele clusterului Bio Oltenia.
Este o onoare pentru Primăria Bârnova de a găzdui un eveniment de rezonanță națională și internațională. Comuna noastră este deschisă la organizarea pe viitor și a altor evenimente dedicate activității de promovare a produselor ecologice, a declarat primarul comunei Bârnova.
În calitate de producător local de miere ecologică „Taina Vie”, salutăm crearea acestui consorțiu ca fiind baza dezvoltării filierelor apicole ecologice. Brandul Taina Vie mizează pe un model de consumator dinamic și iubitor al mișcării în aer liber, al turismului ecologic. Din acest motiv, viziunea noastră este de a îmbina produsele ecologice apicole „Taina Vie”cu tururile ghidate Jooyridez, cu biciclete asistate electric. Suntem recunoscători Programului Româno-Elvețian de susținere a exporturilor prin care reușim să ne dezvoltăm proiectele de inovare propuse. Pe viitor, ne propunem să organizăm vizita ambasadorului elvețian în comunitatea noastră din Bârnova, a declarat Oana Iliescu, manager Taina Vie și membru BioNEst Cluster.
USH Pro Business