Cele două articole din Legea vânătorii referitoare la interzicerea păşunatului în perioada 6 decembrie - 24 aprilie şi la limitarea numărului de câini vor fi suspendate, prin ordonanţă de urgenţă, până la finalul lunii aprilie 2016, a decis Guvernul, pe 16 decembrie 2015.
25 aprilie 2016 este data până la care se suspendă cele două articole din legea vânătorii care i-au determinat pe crescătorii de ovine să iasă în stradă pe 15 decembrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, după şedinţa Executivului din 16 decembrie.
Până la finalul lunii aprilie vom găsi un proiect de lege nou, fie pe baza celor existente în Parlament, fie iniţiat de Guvern, prin care să soluţionăm definitiv aceste controverse. În finalul lunii aprilie vom avea o nouă lege care să soluţioneze definitiv întreaga chestiune. Sunt în Parlament o serie întreagă de iniţative legislative pe această chestiune, dar poate şi Guvernul să vină cu o propunere. Vom vedea cea mai optimă formulă în perioada următoare, a adăugat Dan Suciu.
Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern prevede amânarea aplicării celor două articole din legea 407/2006 modificată (Legea 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic 407/2006, în vigoare din 24 iulie 2015):
Art.23 lit.c) se referă la interzicerea păşunatului animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie.
Art.23 lit.k) stabileşte numărul de câini pe care îi poate avea o turmă sau o cireadă la 3 în zona de munte, 2 în zona de deal şi 1 la câmpie, în acest număr fiind incluşi şi câinii care asigură paza stânei.
De asemenea, premierul a solicitat, printr-o scrisoare adresată celor doi preşedinţi ale celor camere din Parlament, să motiveze caracterul de urgenţă al modificării legii. Acesta se justifică uşor în cazul interzicerii păşunatului, pentru că este deja în vigoare restricţia din 6 decembrie, dar prevederile privind numărul de câini sunt mai vechi, de aici apărea această prudenţă din partea Guvernului de a emite ordonanţă de urgenţă, pe care o menţinem, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.