Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că se va întâlni în cursul acestei săptămâni cu reprezentanţii crescătorilor de ovine pentru a găsi împreună soluții la revendicările acestora, după ce Agrostar a amenințat cu reluarea protestelor în perioada următoare, întrucât reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cei ai Ministerului Mediului au convenit modificarea Legii vânătorii 407/2006, fără a consulta şi crescătorii de ovine.
Eu percep o interpretare puţin diferită. Noi am avut o discuţie la nivel de secretar de stat între cele două ministere (MADR şi MMAP - n. red.), iar următoarea etapă este să venim în faţa producătorilor din sectorul ovine şi să discutăm cu ei propunerea rezultată. Sunt, sigur, nişte elemente pe care le-a introdus Ministerul Mediului în contextul legislaţiei europene, iar cea mai sensibilă este cea legată de păşunat, unde sunt nişte prevederi la nivel european. Sper să găsim soluţia cea mai bună, astfel încât să permitem, atât crescătorilor de ovine, cât şi fermierilor, să nu intre în conflict, să fie un proiect de lege cât mai bun. Sigur, este o lege a Parlamentului României şi următoarea fază, după întâlnirea cu reprezentanţii sectorului, să mergem la Parlament. În mod cert, săptămâna aceasta trebuie să ne întâlnim cu oierii, pentru că timpul presează, a declarat, pe 1 februarie, şeful MADR, citat de Agerpres.
Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România (SNCOCR), afiliat la Agrostar, a anunţat, pe 1 februarie 2016, reluarea protestelor la nivel local, în perioada următoare, urmate de blocarea drumurilor naționale, întrucât reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cei ai Ministerului Mediului au convenit modificarea Legii vânătorii 407/2006, fără a consulta şi crescătorii de ovine.
Menţionăm că singura modificare agreată de Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului se referă la art. 23. lit. C referitor la interzicerea păşunatului în perioada 6 decembrie - 24 aprilie şi lit. K, unde sunt de acord cu un număr de şase câini la munte, patru în zona de deal şi trei în zona de câmpie. Nu putem fi de acord cu această modificare şi considerăm că trebuie să i se lase crescătorului de oi posibilitatea de a stabili de câţi câini are nevoie. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cei ai Ministerului Mediului au călcat în picioare protocolul încheiat în urma protestului din 15 decembrie 2015, convenind modificări la Legea 407 în dispreţul crescătorilor de ovine, neţinându-se cont de dreptul la proprietate şi lăsându-ne la discreţia unor aşa-zişi vânători, acuză preşedintele SNCOCR, Marcel Andrei, într-un comunicat transmis redacției.
Conducerea SNCOCR a solicitat o întâlnire cu premierul Dacian Cioloş, precum și demiterea directorului Direcţiei Zootehnie din MADR, Gheorghe Neaţă, pe care îl consideră vinovat de aprobarea unor modificări fără consultarea crescătorilor de ovine.
În funcţie de rezultatul demersurilor, vom stabili şi calendarul protestelor. Cerem, de asemenea, demiterea directorului Direcţiei Zootehnie din Ministerul Agriculturii, Gheorghe Neaţă, pe care îl considerăm responsabil de aprobarea unor modificări fără consultarea crescătorilor de ovine, cu atât mai mult cu cât nu este prima dată când acesta acţionează împotriva crescătorilor de animale din ţară. Interesele acestuia au coincis doar cu cele ale apropiaţilor, în detrimentul crescătorilor de animale, susține Marcel Andrei.