Procesatorii din industria cărnii se orientează mai mult spre importuri. Problema ar fi prețul. Fermierii români nu reușesc să se bată la prețul cărnii cu producătorii din alte state ale Uniunii Europene. În schimb, produsele românești au calitate și trebuie delimitate cumva de produsele de proveniență îndoielnică sau care nu respectă rețeta, dar care se vând sub aceeași denumire cu produsele noastre.
Pe mine mă doare sufletul când văd cum se distrug fermele din România și ce pierderi au crescătorii români de animale. În momentul de față, procesatorii din industria cărnii consideră că importul este mai ieftin decât se poate produce în fermele noastre. Subvențiile sunt mai mari în alte țări, ajutoarele acordate fermierilor sunt mai mari în alte țări și atunci este evident că la carnea de porc, vită, lapte și alte produse care înseamnă materie de bază avem prețuri mult mai mari decât în alte țări.
Trebuie să facem și noi ceva, mai ales că avem un prim-ministru, fost ministru al Agriculturii și fost comisar european pentru Agricultură, trebuie să facem ceva astfel încât să obținem drepturi egale atâta timp cât suntem egali în Uniunea Europeană, spune Dragoș Frumosu, președintele SINDALIMENTA.
Cu cât pot să vândă alți producători europeni, de exemplu, carnea de vită din moment ce fermierii noștri o vând cu un preț mai mic pe kilogram decât prețul pe care-l are fasolea, considerată hrana săracului?! Nu o dată, Claudiu Frânc, crescător de bovine și liderul Federației Crescătorilor de Bovine din România, a declarat că prețul unei vite a ajuns cât o pereche de pantofi și că mai scumpă este pielea vacii decât vaca întreagă. Carnea produsă în fermele românești ar putea avea alte avantaje însă în fața celei importate. O dată ar fi trasabilitatea și a doua oară, deloc de neglijat, calitatea cărnii.
Din punctul meu de vedere produsele alimentare românești sunt de o mare calitate. Eu am mai spus-o, cred că am avea nevoie de un cod al alimentelor. Avem un anumit tip de produse cu care ne-am obișnuit, de exemplu crenvurști, parizer, salam de vară, etc. Pentru un salam de vară avem un STAS, care dă o rețetă obligatoriu de respectat. În momentul în care eu spun că un anumit sortiment trebuie să aibă carne între două procente și are sub procentul minim atunci îi spun salam de astă-vară.
Cel care se duce să cumpere salam de vară știe cu siguranță că acel salam inscripționat cu denumire consacrată are o rețetă în regulă. Se pot face și produse mai ieftine, cu alt conținut de carne, dar care să se numească altfel. Nu e normal ca eu să produc un mezel de o calitate foarte bună și prețul să fie pe măsura materiei prime, altcineva să vină cu același produs, dar de o calitate îndoielnică sau cu conținut de slănină mare și să se numească la fel cu al meu. Pentru că nu poți să concurezi din pricina prețului. Trebuie să limităm o dată lucrurile astea, avem produse de calitate și trebuie reglementată și piața, adaugă Frumosu.