Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui în perioada 07-09 noiembrie 2024 „Târgul de Sfinții Mihail și Gavril”. Organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, evenimentul reprezintă o oportunitate pentru producătorii și procesatorii români de a-și promova produsele agroalimentare, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la proveniența și modul de preparare al produselor.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 01.11.2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 571.110 fermieri, cu o sumă totală de 601.274.241,70 euro (2.991.537.895,42 lei).
În perioada 6-9 Martie 2025 se va desfășura Agro Expo Satu Mare, un eveniment de excepție dedicat promovării și prezentării utilajelor agricole, echipamente pentru ferme, gradină, zootehnie și industrie alimentară.
În perioada 28-31 octombrie 2024, o delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Sorin Moise, a participat, la Paris, la evenimentele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care au vizat sustenabilitatea și productivitatea politicilor agricole mondiale și care se înscriu în demersurile României pentru aderarea la OCDE.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat rapoartele de selecție a investițiilor care au fost depuse în perioada 1 – 31 ianuarie 2024, respectiv în a III-a etapă lunară a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare aferente intervențiilor DR-27 și DR-28 din Planul Strategic 2023 – 2027.
Parchetul European (EPPO) din Timișoara (România) i-a reținut pe crescătorul de ovine Dumitru Andreșoi și pe doi funcționari publici APIA, într-o anchetă privind o schemă criminală prin care oierul a obținut subvenții APIA de 2,2 milioane de euro din fonduri UE pentru pășuni, potrivit unui comunicat de presă transmis joi către media. Oierul a fost arestat joi seara pentru 30 de zile.
Guvernul a aprobat astăzi, 30 octombrie 2024, o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat.
Guvernul a aprobat astăzi, 30 octombrie 2024, schema de ”Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16 – 29 octombrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 546.172 fermieri, cu o sumă totală de 444.081.944,85 euro (2.209.456.415,10 lei).
În perioada 23-25 octombrie 2024, Bucureștiul a devenit capitala agriculturii europene, găzduind Congresul European al Fermierilor, un eveniment de importanță majoră organizat de COPA-COGECA în colaborare cu Alianța pentru Agricultură și Cooperare din România, a transmis astăzi Alianța un comunicat pentru Agroinfo.