Europarlamentarii Daniel Buda și Dan Motreanu au solicitat Comisiei Europene deblocarea rezervei agricole de criză pentru a ajuta fermierii afectați de secetă.
Ministrul agriculturii Florin Barbu anunță data la care va începe plata ajutorului de 200 de euro/ha pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Ministerul Agriculturii a transmis astăzi către Agroinfo un comunicat, o replică la afirmațiile făcute de europarlamentarul Daniel Buda și de reprezentanții USR. MADR susține că nu se pierde niciun euro din ajutoarele destinate fermierilor.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că sistemul informatic al agenției este pregătit ca începând cu data de 16 octombrie 2024 sa demareze Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri de plată în anul 2024.
Ministerul Agriculturii este acuzat că dirijează subvențiile din fonduri europene spre cine trebuie și nu spre adevărații fermieri, crescători de animale. Ca să ajungă banii la aș-zișii protejați se face din baltă pășune, acuză USR într-un comunicat transmis astăzi media.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în 262 de unități administrativ-teritoriale (UAT), cu o suprafață de peste 5,8 milioane de hectare.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în perioada 1 – 30 iulie 2024 beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) peste 48,5 milioane de euro (48.552.534,65 €). Din această sumă, 41,47 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene, iar restul de 7,08 milioane de euro provine de la Bugetul Național.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a reacționat prompt la apariția și evoluția focarelor de pesta micilor rumegătoare (PMR) din județele Tulcea, Constanța și Timiș. Serviciile veterinare din țară acționează de urgență pentru a limita răspândirea virusului, aplicând măsuri corecte, conform legislației europene, utilizate de toate statele membre. ANSVSA acționează pentru menținerea exporturilor de ovine.
Ministrul agriculturii Florin Barbu împreună cu președintele ANSVSA Alexandru Bociu s-au întâlnit astăzi, 1 august 2024, la sediul MADR cu reprezentanții federațiilor și asociațiilor de creștere a ovinelor pentru a identifica soluții în vederea stopării răspândirii pestei micilor rumegătoare.