Comisarii GF Arad au confiscat aproape 18 tone de fructe
Anton Pop, comisar şef de secţie în cadrul GF Arad a declarat, vineri, pentru AGERPRES că perele se aflau înr-un […]
Anton Pop, comisar şef de secţie în cadrul GF Arad a declarat, vineri, pentru AGERPRES că perele se aflau înr-un […]
Potrivit sursei citate, de la demararea, în martie 2008, a PNDR, au fost aprobate 24.436 de proiecte pentru care s-au […]
”Economia continuă, în mod evident, să sufere din cauza efectelor crizei globale şi estimăm că, în 2010, PIB-ul real a […]
,,DG Taxud a analizat solicitarea României de taxare inversă pe segmentul cerealelor. A fost avizată favorabil şi urmează să fie […]
”Într-o lună se va încheia şi studiul de fezabilitate, se va depune cererea de finanţare şi sperăm ca în toamnă […]
Potrivit comunicatului, Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR a efectuat, în perioada 3 – 9 ianuarie, 1.600 de […]
Potrivit unui comunicat al DIICOT, liderul grupării a fost identificat în persoana cetăţeanului italian Degl Innocenti Alberto, în vârstă de […]
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, au existat şi formulare primite din alte state membre UE şi SEE, cele mai multe fiind E […]
Preşedintele CJ, Victor Tarhon, a declarat marţi, în oraşul Isaccea, în timpul primei acţiuni Caravana informării pescarilor, că pentru a […]
1. Ajutoare specifice acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizateBeneficiari: Crescători de vaci de lapte, persoane fizice şi/sau juridice deţinători […]