Noi sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pe PNDR, în aprilie
Pentru această sesiune, alocarea totală pentru măsura 121 este de 150 de milioane de euro, fiind defalcată pe fiecare din […]
Pentru această sesiune, alocarea totală pentru măsura 121 este de 150 de milioane de euro, fiind defalcată pe fiecare din […]
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a contractat până în acest moment 27.916 de proiecte, în valoare […]
Depunerea proiectelor se va face la sediile Compartimentelor Regionale ale DGP-AMPOP până la data de 30 noiembrie 2011. Depunerea proiectelor […]
Directorul adjunct de la APIA Teleorman, Nicolae Horumbă, a declarat luni pentru AGERPRES că toate cererile, care acoperă peste 55.000 […]
Directorul a precizat că, în 2011, vor fi două sesiuni pentru măsura 112 şi, deocamdată, nu a venit confirmarea pentru […]
„Creşterea s-a datorat pe de o parte extinderii numărului de clienţi la 535 societăţi agricole finanţate în 2010, faţă de […]
Potrivit unui comunicat al FNPAR, problematica a fost supusă atenţiei specialiştilor în cadrul unui dezbateri la care au participat cercetătorii, […]
La eveniment vor participa Adrian Rădulescu – secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Radu Cheţan Roatiş – […]
Astfel, în data de 23 martie, s-au efectuat plăţi pentru schema de plată naţională directă complementară (PNDC1), în valoare de […]
Conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în perioada 11 – 17 martie 2011, […]