Biocarburanţii ar putea fi competitivi în industria aviatică până în 2020
Unii biocombustibili ar putea fi o soluţie viabilă pentru industria aeronautică până la sfârşitul acestui deceniu, în cazul în care […]
Unii biocombustibili ar putea fi o soluţie viabilă pentru industria aeronautică până la sfârşitul acestui deceniu, în cazul în care […]
Un număr de 20 de state membre ale Uniunii Europene mai au de restituit în total 54,3 milioane euro din […]
Parlamentarii europeni au votat săptămâna aceasta în favoarea liberalizării comerţului cu produse agro-alimentare şi pescăreşti între statele Uniunii Europene şi […]
La nivel mondial, peste 150 milioane de hectare de teren agricol au fost rezervate în 2011 culturilor biotehnologice, cu circa […]
Potrivit ultimelor statistici oficiale, Polonia exportă legume mai mult decât importă, însă balanţa comercială tinde să se echilibreze. Din 2005 […]
Preţul grâului a atins cel mai înalt nivel din ultimele opt luni la Bursa de Mărfuri de la Paris, impulsionat […]
Recolta de cafea din Columbia, al doilea mare furnizor de cafea boabe Arabica din lume, după Brazilia, a fost parţial […]
Porumbul-boabe umed, conservat cu bobul întreg sau ca porumb-siloz, este mai bine valorificat de porcine decât porumbul-boabe uscat imediat după […]
Sfecla de zahăr este o sursă mult mai eficientă pentru producerea de etanol decât porumbul, pentru că foloseşte o suprafaţă […]
Reducerea subvenţiilor din partea statului şi scăderea veniturilor au provocat mari pierderi anul trecut producătorilor spanioli din sectorul creşterii animalelor. […]