5 minute de citit

Ajutor micii crescători animale 50.000 euro/crescător!

Condițiile pentru ajutorul pentru micii crescători de animale și micii fermieri, DR 14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni, în cuantumul vehiculat până acum de 50.000 euro/fermier au fost modificate, conform celei mai recente versiuni a Planului Național Strategic 2023-2027, versiunea 8.1

familie vaci o

Schimbările făcute de la 1 ianuarie 2026 vizează sectorul zootehnic, se alocă o sumă distinctă pentru micii crescători de animale, și sectorul legumicol, unde vor fi alocați tot așa bani separat de anvelopa generală a liniei de finanțare. Astfel încât micii crescători și micii cultivatori de legume să nu intre în competiție, iar accesul la acest ajutor să fie mai facil.

„Completarea efectuată la nivelul secțiunii 5 Proiect, cerințe și condiții de eligibilitate specifice intervenției– vizează posibilitatea unor alocări distincte pentru sectoarele zootehnic si cel legumicol, celelalte tipologii de culturi beneficiind de finanţare la comun din anvelopa rămasă.

Prin această completare se are în vedere să se asigure resurse financiare pentru sectoarele agricole cheie în vederea consolidării exploatațiilor micilor fermieri pentru aplicarea unui management adecvat specificului activităților agricole și pentru atenuarea problemelor structurale specifice acestor ferme.

Spre deosebire de sectoarele mai puțin specializate, cum sunt culturile de câmp – unde competitivitatea depinde în principal de achiziția de utilaje – sectoarele zootehnic și legumicol presupun un nivel înalt de specializare. Acestea necesită o abordare complexă, bazată pe convergența mai multor elemente (tehnologii specifice, investiții adaptate standardelor de creștere a animalelor și de cultivare a legumelor,
resurse dedicate), fără de care competitivitatea nu poate fi atinsă.

Prin această completare se are în vedere să se asigure resurse financiare prin alocări distincte pentru sectoarele agricole cheie: zootehnia și legumicultura, în vederea consolidării exploatațiilor micilor fermieri pentru aplicarea unui management adecvat specificului activităților agricole și pentru atenuarea problemelor structurale specifice acestor ferme, precum și pentru a garanta o distribuire echilibrată și eficientă a sprijinului.

Având în vedere cele mai sus menționate doar o alocare separată poate asigura accesul la finanțare a acestor sectoare, multe din criterii fiind aplicabile evident și celorlalte sectoare. Prin urmare o alocare echitabilă între sectoare cu aplicarea criteriilor de selecție vor genera proiecte de calitate și vor converge spre un echilibru sectorial mai bun ca raport al efortului financiar și cel al gradului de specializare.

Astfel, textul completat în sub-secțiunea „Descrierea intervenției” este următorul:
“Totodată, pentru a răspunde adecvat specificului activităților agricole și a problemelor structurale ale exploatațiilor agricole de mici dimensiuni, va fi prevăzută o alocare distinctă pentru sectoarele legumicol si cel zootehnic.”

Prin atribuirea unei alocări separate se vor crea premisele de acces a unor sectoare cheie în raport cu analiza și strategia PS PAC răspunzând eficient obiectivelor stabilite la nivelul PS PAC.

Condiții de eligibilitate:

o Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 și 11.999 SO, respectiv 2.000 și 11.999 SO pentru fermele zootehnice populate cu rase autohtone și pentru cele din sub-sectoarele flori, plante aromatice, plante medicinale și plante ornamentale și între 2300 și 11999 euro SO pentru fermele legumicole;

o Solicitantul prezintă un plan de afaceri în care prezintă situația exploatației și obiectivele pe 3 ani;

o Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;

o Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;

o Investițiile în procesarea de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente, vor reprezenta o componentă secundară a proiectului (din punct de vedere financiar);

o În cazul în care proiectul prevede investiții în echipamente de irigații la nivelul fermei acestea sunt eligibile doar dacă, îndeplinesc condițiile specificate în art 74 din Reg. (UE) nr. 2115/2021, iar la nivelul proiectului, este demonstrat faptul că:
a) în urma evaluării ex-ante, investiția asigură posibile economii de apă de minimum 10%
și
b) în cazul în care investiția afectează corpuri de apă subterană sau de suprafață care au fost identificate ca nesatisfăcătoare în planul corespunzător de management al bazinului hidrografic din motive legate de cantitatea de apă, este realizată o reducere efectivă a utilizării apei de minimum 50% din posibilele economii stabilite la punctul a) sau în conformitate cu procentul stabilit de autoritatea competentă (dacă este cazul), care să contribuie la atingerea stării bune a acelor corpuri de apă.

Solicitantul nu va reduce dimensiunea economică prevăzută la depunerea cererii de finanțare a exploatației agricole pe durata de execuție a contractului cu mai mult de 15%.

Prin excepție, în cazul pepinierelor marja de fluctuație de maximum 15% a dimensiunii economice poate fi mai mare.

Cu toate acestea, dimensiunea economică a exploatației agricole nu va scădea, în nicio situație, sub pragurile minime de 4.000 SO, respectiv 2000 SO sau 2300 euro SO (după caz) stabilite prin condițiile de eligibilitate,” menționează PNS 2027.

Potrivit calendarului estimativ de lansare a sesiunilor de finanțare, DR 14 ar urma să fie lansată în martie.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →