2 minute de citit

Bulgaria: Temperaturile mari şi seceta ar putea crea probleme cu apa potabilă

Temperaturile ridicate şi lipsa de zăpadă ar putea crea probleme cu apa potabilă în aproape întreaga Bulgarie, avertizează vineri cotidianul sofiot Trud.

Potrivit experţilor, ar trebui dată o avertizare de cod galben pentru secetă, deşi în acest moment cotele apelor în lacurile artificiale nu sunt mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. „Lipsa de zăpadă înseamnă însă că aceste lacuri nu se vor umple primăvară. Este cam devreme să ne îngrijorăm, pentru că este posibil ca iarna să-şi intre în drepturi, dar dacă această situaţie continuă până la mijlocul lunii februarie, va deveni alarmant, iar zeci de localităţi vor avea probleme cu apa de la robinet”, a declarat viceministrul dezvoltării regionale Dobromir Simidciev.

Lipsa de apă suficientă se simte deja în mai multe localităţi din ţară, printre care şi staţiunea de schi Bansko unde debitele sunt mici şi au avut loc câteva avarii.
De asemenea, jurnalul 24 Ceasa scrie că iarna fără zăpadă ar afecta recolta. Directorul Bursei de Mărfuri de la Sofia, Vasil Simov, anticipează că în acest an preţul cerealelor ar putea creşte pentru că recolta cel mai probabil va fi slabă. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×