Legea pajiştilor a fost săptămâna trecută pe ordinea de zi a plenului, dar a fost amânată o săptămână. Cred că va intra la Camera Deputaţilor săptămâna viitoare şi după aceea va merge la promulgare, ne-a declarat Daniel Constantin, ministrul agriculturii.
Şeful MADR a precizat că Normele metodologice ale OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea Legii fondului funciar nr.18/1991 au fost aprobate în Guvern, iar Legea va aduce facilităţi pentru adevăraţii crescători de animale.
„Legea pajiştilor a fost săptămâna trecută pe ordinea de zi a plenului, dar a fost amânată o săptămână. Cred că va intra la Camera Deputaţilor săptămâna viitoare şi după aceea va merge la promulgare. În egală măsură, ieri am aprobat Hotărârea de Guvern cu normele metodologice de implementare a Ordonanţei de urgenţă privind legea pajiştilor. Punem accent în aceste noi reglementări pe crescătorii adevăraţi de animale, vom încerca ca ei să fie cei care au acces şi nu cei care nu au agricultură sau cei care fac asociaţii în mod artificial pentru a beneficia de subvenţia pentru pajişti”,ne-a spus Daniel Constantin.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 stabileşte faptul că autoritatea locală concesionează crescătorului de animale pajiştea permanentă în funcţie de numărul de animale deţinut.





