În acest sezon, preţul rapiţei a fost mai mic decât s-au aşteptat fermierii, mai ales cei din Franţa şi Germania. Aceasta a făcut ca, în această toamnă, suprafeţele semănate să scadă.
Statele UE, cel mai mare producător mondial de rapiţă, au semănat în această campanie cca 6,5 mil. ha de rapiţă, cu 3% mai puţin decât anul trecut, cele mai mari scăderi înregistrând Franţa şi Germania – principalii producători, dar şi Marea Britanie, Polonia şi Republica Cehă.
Această scădere a „popularităţii” rapiţei are drept cauză preţul relativ scăzut şi marja brută mai mică decât profitul obţinut la alte culturi, spre exemplu la grâu.
La Bursa de la Paris, în 20 noiembrie 2013, preţul rapiţei la contractele futures cu livrare în luna februarie a fost de 372,75 euro/tonă, mai mic cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, tendinţa de scădere menţinându-se încă din vară.
Suprafaţa cultivată cu grâu (moale), în statele UE, este în creştere, fiind estimată la cca 24 mil. ha (23,2 mil. ha anul trecut).





