În Teleorman, semănatul grâului s-a încheiat pe întreaga suprafaţă programată pentru această toamnă, de 168.050 de hectare, a declarat marţi, 19 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură, Stelian Găină.
„Condiţiile pedoclimatice, cu precipitaţii şi apoi temperaturi mari, au favorizat continuarea însămânţării grâului chiar şi în luna noiembrie”, a precizat Stelian Găină.
Anul acesta, fermierii teleormăneni au obţinut una dintre cele mai bune producţii medii de grâu, de peste 3.520 kg/ha, în comparaţie cu 2.736 kg/ha în 2012.
Programul însămânţărilor de toamnă a fost realizat în proporţie de 98%, din totalul de 226.250 de hectare fiind semănate, cu excepţia grâului, culturi ca rapiţa, orzul, orzoaica sau triticale, pe aproximativ 56.300 de hectare.
Agricultorii profită de vremea favorabilă lucrărilor agricole din câmp şi continuă efectuarea arăturilor adânci pe terenurile destinate însămânţărilor de primăvară, această operaţiune fiind realizată pe 156.930 de hectare. sursa: Agerpres





