2 minute de citit

ANM prognozează precipitații peste media climatologică în iarna următoare

În decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal în vestul, sudul și sud-estul țării, iar în regiunile nordice, nord-estice și centrale sunt posibile medii ale temperaturilor mai scăzute decât normele climatologice, arată datele ANM.

Astfel, în Transilvania, Dobrogea și Muntenia, termometrele vor arăta, în medie, valori cuprinse între -5 și zero grade Celsius, în timp ce în Moldova, Maramureș și Crișana, între -5 și 1 grad Celsius.

Din punct de vedere pluviometric, ANM estimează cantități lunare de precipitații ce se vor situa peste media climatologică în centrul și sud-estul țării (între 20 și 85 l/mp) și apropiate de normalul perioadei în celelalte regiuni (maximum 80 l/mp, în Oltenia).

La nivelul lunii ianuarie 2014, valorile termice vor fi, în general, apropiate de mediile multianuale, iar local în partea de sud și sud-est a țării sunt posibile temperaturi peste normele climatologice, respectiv între -6 și zero grade Celsius.

Precipitaţii abundente în vest şi centru
Cantitățile lunare de precipitații anunțate în prima lună a anului viitor vor fi, în mare parte, apropiate de media climatologică, cu excepția regiunilor vestice și centrale, unde sunt posibile valori excedentare (între 20 și 70 l/mp).

În februarie 2014, meteorologii prognozează temperaturi ale aerului ce vor avea valori medii apropiate de normalul climatologic, în majoritatea regiunilor. Temperaturile medii se vor încadra între -5 și 2 grade Celsius.
De asemenea, cantitățile lunare de precipitații vor fi peste norme, local, în vestul și nord-vestul țării (de la 20 până la 70 l/mp), și apropiate de mediile climatologice în celelalte regiuni (cel mult 55 l/mp, în Banat).

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×