Crescătorii de caprine şi ovine din judeţul Maramureş manifestă interes scăzut faţă de sprijinul financiar european pe schema de ajutor acordată producătorilor din zonele defavorizate, a declarat directorul APIA Maramureş, Florin Urs.
„Oficial, în judeţ există peste 8.000 de caprine înregistrate, dar o parte dintre proprietari nu pot dovedi că sunt deţinătorii sau nu deţin certificatele sanitar-veterinare pe animalele aflate în gospodărie. Doar cinci crescători de caprine au depus cererile de plată aferente anului 2013 în cadrul schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi carne de ovine/caprine din zonele defavorizate. Termenul limită de depunere este 15 noiembrie, noi vom încerca să mai prelungim acest termen pentru a strânge cât mai multe cereri din partea agricultorilor”, a declarat directorul APIA Maramureş.
Cererile beneficiarilor pot fi depuse la centrul APIA din municipiul Baia Mare şi la alte şapte birouri teritoriale. Directorul APIA Maramureş a mai afirmat că împreună cu primăriile din judeţ va încerca în următoarea săptămână să convingă cât mai mulţi crescători de ovine şi caprine să depună cererile de finanţare. sursa: Agerpres





