În luna iulie a.c., exporturile au ajuns la o valoare lunară record de 4,5 mld. euro, motorul principal fiind exportul cu cereale, dupa ce în prima jumătate a anului avansul a fost susţinut de creşterea cererii pentru automobile şi componente auto.
Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în iulie exporturile au crescut cu 18,1%, ritm de creştere care nu s-a mai înregistrat din anul 2011. Valoarea lunară a exporturilor a oscilat în ultimii ani între 3 si 4 mld. euro.
„Exporturile au accelerat în luna iulie, dar motorul principal a fost agricultura. În prima jumătate a anului, exporturile României au performat foarte bine, susţinute de creşterea cererii pentru automobile şi componente auto”, a spus Mihai Patrulescu, senior economist la UniCredit Tiriac Bank, citat de Ziarul Financiar.
Potrivit specialiştilor, exportatorii de materii prime agricole prezenţi în România au demarat în ultimii doi ani campanii agresive de export, astfel că mărfurile românesti au reuşit să-şi faca loc în pieţele din regiune.
În primele şapte luni din 2013 doar exporturile de grâu s-au ridicat la aproape 300 mil. euro, în creştere cu circa 75% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Evoluţia favorabilă a exporturilor susţine previziunile ca exporturile vor ramâne principalul motor pentru creşterea economică, după ce şi în prima jumatate a anului exporturile au susţinut economia. sursa: Agerpres





