2 minute de citit

Cât ne costă întârzierea plăţilor la hectar?

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îl contrazice pe Sârbu precizând că, în cazul României, pentru depăşirea termenului de efectuare a plăţilor aferente anului 2007 (30 iunie 2008), CE a calculat penalizări de 8.409.938 euro şi că, până în prezent, nu a existat nici o informare oficială din partea CE referitor la penalizări aplicate României pentru modul în care s-au cheltuit fondurile europene.

Potrivit APIA, statele membre trebuie să efectueze plăţile directe către fermieri până la 30 iunie a anului următor celui pentru care se acordă sprijinul. În cazul în care restanţele de plată depăşesc 4% din totalul subvenţiilor comunitare, se aplică o penalizare graduală, pentru fiecare lună de depăşire a termenului, pentru sumele ce depăşesc 4%, astfel: 10% pentru o întârziere de până la o lună, 25% pentru o întârziere de până la două luni, 45% pentru trei luni, 70% pentru patru luni, iar pentru o întârziere de mai mult de patru luni, de 100%.

România va participa, în 27 martie a.c., la o întâlnire cu CE privind exerciţiul financiar 2007.

Cisteste si...

ajutor 2023 munte o

Ajutor URGENT fermieri!

Deputatul liberal de Botoșani, Alexandrin Moiseev, a adresat o interpelare oficială Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind situația critică în […]

fermier ara o

Lovitură pentru fermierii români!

Deputatul AUR Gabriel Florea acuză Guvernul că abandonează agricultura românească într-un moment în care fermierii sunt loviţi din două direcţii: […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×