2 minute de citit

Am importat peste 15.000 de tone de conopidă, varză creaţă şi gulii, în primele 4 luni din 2013

România a importat aproape 15.329,8 tone de conopidă, varză creaţă şi gulii, în primele patru luni din acest an, cu 57% mai mult decât cantitatea importată în aceeaşi perioadă a anului trecut, când importurile au totalizat 9.742 de tone, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). 

Potrivit datelor MADR, valoarea importurilor de astfel de produse agroalimentare a depăşit 4,025 milioane de euro, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2013, fiind în creştere cu 65,5% comparativ cu perioada similară din 2012 (2,431 milioane de euro).

Exporturile de conopidă, varză creaţă şi gulii au fost de numai 309,6 tone
În acelaşi timp, exporturile de conopidă, varză creaţă şi gulii au fost de numai 309,6 tone, iar încasările au depăşit uşor 205.500 euro. În perioada similară din 2012, exporturile au fost de aproape două ori mai mici, respectiv de numai 168,5 tone, iar încasările s-au cifrat la 131.096 euro.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în anul 2012, în România a fost cultivată cu varză o suprafaţă de 48.000 de hectare, mai mare cu circa 1.000 de hectare faţă de anul precedent, însă producţia obţinută a fost în scădere cu aproape 50.000 de tone, din cauza secetei din 2012, totalizând 975.000 de tone. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×