2 minute de citit

SUA şi Rusia au bătut palma: exporturile americane vor fi reluate

Redeschiderea pieţei ruseşti, cea de a cincea destinaţie pentru carnea americană ca şi dimensiune, e o veste foarte bună pentru fermierii americani, a mai spus Tom Vilsack. Statele unite au exportat aproape 20% din producţia de carne de porc iar Rusia a importat carne în valoare de 257 milioane de dolari. Aceasta reprezintă 6% din carnea trimisă la extern de americani.

Negocierile dintre oficialii celor două ţări durează din decembrie 2009, atunci când Rusia a anunţat că intenţionează să restricţioneze furnizările de carne de porc de la 13 unităţi de prelucrare americane care au furnizat în jur de 90% din carnea americană ajunsă pe piaţa ex-sovietică.

Negocierile purtate au avut ca efect punerea la punct a unui nou tip de certificat veterinar care garantează calitatea şi siguranţa microbiologică, dar şi lipsa de reziduuri de antibiotice din grupa tetraciclinei din carnea furnizată. În perioada următoare, fabricile interesate să exporte pe piaţa rusească vor trebui să primească aprobare în acest sens de la autorităile americane, aceastea urmând să verifice încadrarea în condiţiile restrictive impuse de europeni. Primele produse certificate ar urma să fie trimise la export în următoarele săptămâni.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×