2 minute de citit

PRO AGRO va negocia, la nivel european, condițiile pentru înstrăinarea terenurilor agricole

În această toamnă, federația PRO AGRO va avea negocieri la nivel european cu privire la implementarea măsurii de tranzacționare de către străini a terenurilor agricole din România, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei.

În acest sens, reprezentanții PRO AGRO au avut deja primele discuții pe marginea acestui subiect cu Preşedinţii Camerelor Agricole din Lituania şi Ungaria, în cadrul şedinţelor de la Copa Cogeca. „În septembrie, vom participa, alături de producători agricoli din mai multe state din nord-estul Europei, la o conferinţă organizată de Camera Agricolă din Ungaria. Vrem ca împreună să pregătim un set de măsuri care să nu avantajeze cumpărătorul străin în detrimentul celui local. Și așa vorbim de o măsură care a speriat destul de mult agricultorii din România. Vreau să-i asigur însă că terenurile lor nu vor fi cumpărate oricum și doar de către străini. Vom susţine implementarea măsurilor necesare pentru a proteja dreptul de proprietate al terenurilor agricole deţinute de fermierii români şi de a facilita accesul lor la piaţa funciară”, Alexandru Jurconi, președinte PRO AGRO.

Potrivit Federaţiei, raportarea autorităților locale din țările din Europa de nord-est, cu privire la implementarea acestei măsuri, se va face în baza negocierilor din septembrie. Soluțiile care vor fi găsite pentru implementarea cât mai corectă a măsurii de tranzacționare de către străini a terenurilor agricole va fi însușită și de Organizația Fermierilor Europeni Copa Cogeca.

Acum în Europa, se confruntă cu această problemă Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Cehia, Polonia și Ungaria.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×