2 minute de citit

Şeful MADR se va consulta săptămâna viitoare cu beneficiarii PNDR pentru a stabilii măsurile

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) trebuie simplificat, cu mai puţine măsuri, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Târgovişte , ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Şeful MADR a precizat că va avea, în acest sens, o întâlnire cu fermierii, la sediul ministerului. „Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire la Ministerul Agriculturii cu toţi beneficiarii fermieri din toate domeniile de activitate: producţie vegetală, horticultură, zootehnie, în care vom pune, ca să spun aşa, pe masă, tot pachetul de măsuri pe care îl oferă politica agricolă comună reformată. Sunt foarte multe măsuri pe care statul membru le are la dispoziţie, din care trebuie să aleagă o parte dintre ele. Noul PNDR, din punctul meu de vedere, va trebui să fie mult simplificat, cu mult mai puţine măsuri decât a fost în actuala formulă 2007-2013″, a adăugat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi, au participat, luni, la sediul Centrului Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Târgovişte, la semnarea unor contracte de finanţare aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.  Sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×