1 minut de citit

Ucraina estimează exporturi de cereale în valoare de 26 milioane de tone

Ucraina ar putea exporta o cantitate record de 26 milioane tone de cereale în anul agricol iulie 2013-iunie 2014, a declarat ministrul ucrainean al Agriculturii, Mykola Prysyazhnyuk.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, Ucraina a exportat aproximativ 23 milioane de tone de cereale. „Prognozele privind exporturile de cereale arată spre o cifră de 26 milioane de tone. Acesta ar fi un record absolut”, a declarat Prysyazhnyuk în faţa parlamentului. Precedentele estimări ale Ministerului Agriculturii mizau pe exporturi de 24-26 milioane de tone.

Autorităţile din Ucraina estimează că recolta de cereale din acest an ar putea să crească până la 53-54 milioane de tone, faţă de 46,2 milioane de tone anul trecut. Aceştia estimează că necesarul de cereale al Ucrainei se ridică la 28 milioane de tone pe an.
Ministerul Agriculturii din Ucraina şi companiile care se ocupă cu tranzacţiile cu cereale au semnat un memorandum de cooperare care se referă la exporturile de cereale în anul agricol 2013/2014. Volumul exporturilor va fi convenit de cele două părţi până la 1 septembrie şi prevăzut într-un memorandum separat. Sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×