Mai mulţi reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) participă, în perioada 25-27 iunie, la Paris, la reuniunea grupului de lucru bilateral între experţii autorităţii şi cei ai instituţiilor similare din Franţa, a anunţat APIA.
Delegaţia APIA va avea întâlniri cu oficiali ai Agenţiei de Servicii şi Plăţi (ASP) şi ai FranceAgriMer (FAM), în vederea discutării unor aspecte importante pentru cele trei instituţii referitoare la simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC) după anul 2013.
La reuniune vor fi dezbătute subiecte referitoare la simplificarea PAC, precum rata de eroare pentru Pilonul I şi Pilonul II şi Sistemul de identificare a parcelelor agricole în noua PAC.
De asemenea, pe durata reuniunii va avea loc semnarea noului Protocol de parteneriat tripartit APIA – ASP – FAM de către Gheorghe Dorel Benu – director general APIA, Edward Jossa – preşedinte şi director general ASP, şi Frederic Gueudar Delahaye – director general interimar Franceagrimer.
Colaborarea dintre agenţiile de plăţi din cele două state membre a început în anul 2007 şi a avut ca scop acordarea de consiliere şi suport tehnic şi metodologic de către partea franceză în vederea îmbunătăţirii continue a mijloacelor şi metodelor de aplicare a politicilor comunitare în sectorul agricol, materializându-se de-a lungul timpului într-o serie de întruniri cu caracter tehnic utile ambelor părţi.





