2 minute de citit

Noi scheme de sprijin

Cele două ajutoare financiare, considerate prioritare pentru anul 2010, sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă ca urmare a deciziei României referitoare la implementarea Articolului 68 din Regulamentul (EC) 73/2009 prin care se prevede că statele membre pot utiliza până la 10% din plafoanele naţionale aferente plăţilor directe comunitare pentru acordarea de ajutoare specifice în diverse sectoare prioritare, în limitele prevăzute de Regulament.

Din suma totală alocată, sectorul laptelui va absorbi 22,447 milioane euro, iar celelalte trei milioane euro revin agriculturii ecologice. Schema de sprijin în sectorului laptelui se aplică pentru fermierii cu cotă individuală de lapte, situaţi în zonele defavorizate. MADR estimează o plată indicativă de circa 65 euro/cap vacă lapte.

În ceea ce priveşte agricultura ecologică, schema de sprijin constă în acordarea unor plăţi anuale suplimentare şi se aplică producătorilor din sectorul de producţie vegetală şi animalieră care, în anul 2010, sunt în perioada de conversie (anul 1, 2 sau 3).

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×