Măsura de reducere a TVA la pâine, de la 1 iulie, se află în acest moment în analiza Ministerului de Finanţe, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Este în analiză la Ministerul de Finanţe, iar taxarea inversă la cereale este tot o decizie a Ministerului de Finanţe şi ştiu că acolo se fac analize zi de zi vizavi de această măsură şi de posibilitatea prelungirii ei”, a spus Constantin.
Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice a fost introdusă începând cu 1 iunie 2011 pentru o perioadă de doi ani şi expiră la finele acestei luni. CE a dat deja un prim răspuns negativ României în ceea ce priveşte prelungirea măsurii, însă MFP a retrimis documentul spre analiză comisiei, de unde se mai aşteaptă un răspuns. Sursa: Agerpres





