1 minut de citit

Richard Matei este noul Director de Marketing al filialelor Syngenta din România, Bulgaria şi Republica Moldova

Începând cu luna aprilie a acestui an, Richard Matei a fost numit Director de Marketing al Syngenta România, Bulgaria şi Republica Moldova.

În noua sa funcţie, Richard va coordona activitatea echipelor de Marketing din România, Bulgaria şi Republica Moldova pentru dezvoltarea campaniilor de marketing Syngenta adresate fermierilor din Unitatea Comercială Black Sea.

„Îmi plac provocările, mai ales într-o piaţă atât de dinamică precum cea în care activăm. Cred în puterea de a reuşi a echipei din care fac parte şi abia aştept să contribui la succesul Syngenta în România, Bulgaria şi Moldova” a declarat Richard Matei, Director de Marketing al Syngenta România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al companiei, Richard a acumulat o experienţă de 10 ani alături de compania Syngenta, ocupând diverse funcţii în cadrul departamentelor de marketing şi vânzări, atât în România, cât şi la sediul central Syngenta din Basel, Elveţia. Din 2011, Richard a ocupat poziţia de Director de Produs Fungicide Cereale pentru Syngenta Europa, Africa şi Orientul Apropiat şi Director pentru Cultura de Cereale – Syngenta Africa şi Orientul Apropiat.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×