Compania Cotnari lansează o nouă gamă de vinuri – Vinul Lupilor, întrucât vinul de Cotnari şi Folclorul au în comun tradiţia şi o parte a istoriei şi a identităţii poporului nostru, ambele având rădăcinile adânc înfipte în acest binecuvântat tărâm românesc, se arată într-un comunicat al companiei.
„Atât vinul cât şi cântecul, prin „exprimările” lor, se completează unul pe celălalt. Ce se potriveşte mai bine la un pahar de vin COTNARI, decât un cântec popular românesc? Compania Cotnari a dezvoltat ideea în ultimii ani, aceasta dovedindu-se a fi un mod de promovare foarte eficient. Tot mai mulţi artişti populari au cântat despre vinurile de Cotnari şi de aici a şi venit ideea unei game noi de vinuri pentru Compania Cotnari”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei, în urma exprimării preferinţelor publicului din România, Cotnari a ales interpreţii Cornelia şi Lupu Rednic, pe care publicul îi cunoaşte drept „Lupii”, şi a numit aceasta gamă „Vinul Lupilor”. Primele două vinuri din gama respectivă vor fi lansate zilele acestea.






