2 minute de citit

Adrian Rădulescu a fost numit consilier prezidenţial pe probleme de agricultură

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretele pentru numirea lui Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca în funcţiile de consilieri prezidenţiali, începând cu data de 1 aprilie, informează Administraţia Prezidenţială.

Rădulescu a declarat că a acceptat funcţia de consilier prezidenţial pentru că este una tehnică, aflată în aria sa de competenţă, agricultura, un domeniu în care România trebuie să pregătească o serie de strategii pentru absorbţia fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2014-2020.
„Am acceptat această funcţie pentru că este o funcţie tehnică, este cea de consilier prezidenţial pe probleme de agricultură, şi din această funcţie cel puţin doi ani cât mai stă domnul preşedinte mai putem rezolva anumite lucruri, mai ales că urmează politica agricolă 2014-2020 şi 2013 este anul de graţie în care trebuie să pregătim totul pentru a accesa fondurile europene aferente perioadei 2014-2020”, a declarat Adrian Rădulescu.

Adrian Rădulescu a fost director de cabinet în timpul mandatului ministrului agriculturii Dacian Cioloş, în perioada noiembrie 2007 – decembrie 2008.
La 7 iulie 2009, Adrian Rădulescu a devenit membru al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de fostul ministru al agriculturii Dacian Cioloş.
În perioada ianuarie 2010 – septembrie 2011, a deţinut funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Rădulescu a fost parlamentar în fostul Legislativ, fiind ales la 5 septembrie 2011, deputat (PDL) în Colegiul uninominal nr. 2 din Neamţ, în urma alegerilor parţiale. sursa: Agerpres

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×