Până la această dată, Direcţia Sanitar Veterinară Harghita a primit o singură solicitare pentru autorizarea temporară a unui abator care să sacrifice miei de Paştele catolic, numărul fiind mult mai scăzut decât în anii precedenţi.
Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, Lado Zsolt, a declarat că cererea a fost primită pentru autorizarea temporară a unui abator din Praid, unitatea urmând să fie verificată de inspectori pentru a vedea dacă îndeplineşte condiţiile impuse de lege.
Potrivit acestuia, interesul pentru autorizarea abatoarelor este atât de redus deoarece în judeţ nu se vor tăia mulţi miei pentru Paştele catolic, din cauza că nu s-a topit zăpada şi oile nu pot fi scoase la păscut. „După tăierea mieilor, oile se mulg şi trebuie duse pe păşune. Iar la noi încă nu a ieşit iarba. În zona Praid, de unde am primit solicitarea, ei sunt cu trei săptămâni înaintea celor din zona Ciuc, spre exemplu, iar iarba e deja ieşită”, a explicat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita.
Un alt motiv al numărului mic de cereri de autorizare temporară a punctelor de tăiere este legat de faptul că, de câţiva ani, oierii vând mieii vii, întrucât preţul este mai bun şi procedurile sunt mai simple. sursa: Agerpres





