Ministerul Agriculturii a trimis următoarea precizare cu privire la informaţiile apărute în presă despre alerta Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la nivel european, care să implice România privind lapte originar din Serbia, contaminat cu aflatoxină.
„Cu privire la informaţiile apărute în mass-media potrivit cărora ar fi existat un dialog între Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Goran Knezevic, Ministrul Agriculturii din Serbia, Biroul de presă al MADR face următoarea precizare: Ministrul Daniel Constantin nu a vorbit niciodată cu omologul său din Serbia. Nu a existat niciodată o discuţie între cei doi oficiali”, se arată în precizarea Ministerului.
Astfel, MADR asigură că nu există nicio alertă a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la nivel european, care să implice România privind lapte originar din Serbia, contaminat cu aflatoxină.
În anul 2012 au fost analizate 81 de probe din lapte şi produse lactate pentru acest tip de determinări, toate cu rezultate conforme.





