2 minute de citit

Vest: Aradul a încheiat cele mai multe contracte prin PNDR

Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) 5 VEST România a anunţat că a încheiat până în prezent contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru 2.453 de investiţii în mediul rural, pentru care beneficiarii primesc fonduri nerambursabile în valoare totală de 616.030.688 euro.

„În cadrul Regiunii 5 Vest, cele mai multe contracte au fost încheiate cu beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală ale căror proiecte de investiţii se află în judeţul Arad – 841 de investiţii, în valoare de totală 132.088.354 euro”, informează un comunicat al CRPDRP 5 Vest.

Într-un clasament sui-generis, realizat de sursa citată, judeţul Arad este urmat de judeţul Timiş, cu un număr de 824 de investiţii în valoare totală de 234.693.310 euro. În urma acestuia se află judeţul Caraş-Severin, cu un număr de 429 de investiţii în valoare totală de 138.104.999 euro şi de judeţul Hunedoara, cu contracte pentru 359 de investiţii în valoare totală de 111.144.025 euro. „Acestea sunt datele statistice ale implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în România înregistrate până în acest moment, procesul de contractare de noi proiecte fiind încă în desfăşurare”, se mai arată în comunicat.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×