3 minute de citit

„SCAPA de Ambalaje!”

Ambalajele peste ambalaje? SCAPA de ele! Prin aceasta campanie, „SCAPA de ambalaje!”, fermierii şi distribuitorii români pot preda în mod gratuit toate ambalajele care provin de la produsele de protecţia plantelor (ppp).

SCAPA ( Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide) presupune preluarea tuturor ambalajelor, în mod gratuit, dar cu condiţia respectării normelor de preluare, respectiv ambalajele de plastic şi metal trebuie decontaminate prin procedura de triplă clătire sau spălare prin presiune la momentul aplicării produsului, să fie uscate, curate şi să aibă capacele separate, iar ambalajele de hârtie, saci sau cutii, să fie curăţate şi compactate.

La nivel naţional, SCAPA are 56 centre active de colectare a ambalajelor, organizate la depozitele celor mai importanţi distribuitori de PPP. Pe întreg parcursul anului, sunt colectate direct de la sediul oricărei ferme ambalajele SCAPA, cu condiţia ca acestea să fie în cantităţi mai mari de 30 metri cubi.

Pentru a afla lista şi programul complet de colectare SCAPA 2013, accesaţi site-urile www.aiprom.ro , www.rigk.ro . și materialele informative disponibile în companiile participante la sistem și în presa de specialitate.

La numărul de telefon 0800.872.272 (apel gratuit) puteţi primi, de asemenea, mai multe informatii cu privire la activitatea şi condiţiile de preluare SCAPA.

SCAPA este soluţia Asociaţiei Industriei de Protecţia Plantelor din Romania – AIPROM şi a companiilor membre ale asociaţiei la necesitatea de gestionare a deşeurilor provenite de la ambalajele produselor lor.

Protejeaza mediul, fiecare ambalaj recuperat contează!

scapa_companii_b

PROGRAM CENTRE DE COLECTARE:

Campania primavaraCentru de colectareJudetulLocalitateaAdresa
     
2 – 3 maiGlissandoTimisTimisoaraStr. Garii,  nr.15 
2 – 3  maiPrutulBrailaChiscanisat Lacul Sarat
7 – 8 maiGlissandoClujCluj NapocaStr. Traian Vuia, nr.228  
7 – 8 maiKwizda Agro RomaniaGalatiGalatiStr. Cetatianului Ioan, nr. 7, hala 4B
8 – 9 maiAectra AgrochemicalsBucurestiBucurestisos. Odai nr. 341-345 
8 – 9 maiAlcedoDoljCraiovaDN65, km. 8.8 , Zona Aeroport Craiova 
9 – 10 MaiAlcedoBrailaChiscaniSos. Buzau – Braila, km. 9 
9 – 10 maiAlcedoTimisTimisoaraCalea sagului, nr. 177 
14 – 15 maiAgricoverCalarasiBudestiStr. Garii, nr.34 
14 – 15 maiAgrinvestBrailaTraianuStrada Silozului, nr. 1 
14 – 15 maiChemark RomBrasovCodleaStr. Campul Alb, nr.1 
15 – 16 maiEcoplant ProfesionalOltIzbicenistr. Corabiei
16 – 17 maiCargill AgriculturaGalatiMunteniBaza Receptie Frunzeasca
16 – 17 maiCargill AgriculturaIalomitaBucuStr. Gheorghe Lazar
16 – 17 maiGlissandoAradAradCalea Aurel Vlaicu,  nr. 193 
21 – 22 maiGlissandoBihorOradeaStr.Matei Corvin nr. 107
21 – 22 maiNaturevoIlfovBragadirusos. Alexandriei, nr.109 
21 – 22 maiGlissandoAlbaAlba IuliaBd. Ferdinand I, nr. 78 
21 – 22 maiChemark RomIasiIasisos. Bucium, nr.18
21 – 22 maiFitocomIalomitaSloboziaStr. Brailei, nr. 17 
22 – 23 maiEcoplant DoljCarceaStr. Aeroportului 
23 – 24 maiAgroind Cauaceu BihorCauaceusos. Oradea-Marghita, km.16 
23 – 24 maiKwizda Agro RomaniaCalarasiChirnogiTarlaua nr. 6, depozit Randis Agro
23 – 24 maiAlcedoNeamtTraianCom. Sabaoani 
28 – 29 maiChimagriBrailaChiscaniSoseaua Vizirului, DN21, km. 10+500  
28 – 29 maiExcelsiorIalomitaŢǎndǎreiStr. Mecanizatori, nr.3 
28 – 29 maiGlissandoHunedoaraOrastieStr. Unirii, nr. 147 A 
29 – 30 maiChemical AgroDambovitaRacariStr. Ghergani – Siloz 
29 – 30 maiCargill AgriculturaTeleormanSmardioasaStr. Pietei, Siloz Smardioasa
30 – 31 maiBiochemConstantaOvidiuSos. Tulcei, nr.32 

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×