2 minute de citit

Ministerul Agriculturii continuă ancheta „cărnii de cal”

Ministerul Agriculturii a transmis printr-un comunicat de presă că până la acest moment nu s-au primit date suplimentare prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă al Comisiei Europene sau de la serviciile veterinare din Franţa de natură să aducă clarificări asupra gradului de implicare a celor două unităţi din România.

Astfel, ancheta demarată este în continuare în derulare, având în vedere volumul mare şi complexitatea documentelor referitoare la asigurarea trasabilităţii. Deocamdată s-a observat că una dintre unităţi este aproape exclusă urmare a faptului că a livrat pe piaţa Uniunii Europene numai carne de cal.

În ceea ce priveşte cea de-a doua unitate suspectată încă se verifică listele de trasabilitate cu locurile de descărcare şi documentele aferente, ancheta nefiind încă finalizată din cauza volumului mare de activitate al acestei unităţi precum şi din lipsa elementelor de identificare solicitate autorităţilor franceze.

Ministerul precizează că nu este vorba de o alertă europeană ca urmare a unui potenţial pericol cu implicaţii asupra siguranţei alimentare, de natură să pună în pericol sănătatea publică, ci de o notificare privind fraudarea prin substituţie a cărnii de vită cu cea de cal.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×