1 minut de citit

La MADR rămân trei secretari de stat. Irimescu şi Botănoiu vor fi confirmaţi pe posturi

Ministerul Agriculturii va păstra trei secretari de stat, Achim Irimescu şi Daniel Botănoiu urmând să fie confirmaţi pe posturi până la finele acestei săptămâni, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Ministerul Agriculturii va rămâne cu trei secretari de stat. Vor fi confirmaţi până la sfârşitul acestei săptămâni Daniel Botănoiu şi Achim Irimescu”, a precizat Constantin.
Pe de altă parte, secretarul de stat Gheorghe Albu, va fi înlocuit. „Probabil, PNL va numi pe cineva până la sfârşitul acestei săptămâni. În ceea ce priveşte secretarul general, am făcut o rocadă, respectiv l-am numit secretar general pe Daniel Ionescu, cel care era secretar general adjunct la MADR, iar actualul secretar general, Sorin Chemu, devine adjunct”, a spus ministrul Agriculturii.
Premierul Victor Ponta a declarat recent că numărul de angajaţi va fi redus cu 5 – 10% în majoritatea ministerelor, reducerea aplicându-se şi la numărul consilierilor din aparatul ministerial şi a celor care deţin funcţii de conducere. Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×