Iepuri Fluture, iepuri de companie Cap de Leu, găini uriaşe, porumbei, fazani pitici papagali şi chiar o tarantulă au fost vedetele unei expoziţii organizate la Zalău de Asociaţia Crescătorilor de Păsări de Curte, Ornament şi Animale Mici de Rasă (ACPCOAMR) Sălaj.
Potrivit preşedintelui asociaţiei, Mirela Alb, toate păsările şi animalele aparţin unor crescători pasionaţi din judeţ, scopul principal al expoziţiei fiind expunerea pentru familiarizarea copiilor cu specii pe care le-au văzut numai la televizor.
„Asociaţia noastră s-a înfiinţat de circa şase luni. Am mai avut o expoziţie în luna mai şi acum este a doua astfel de iniţiativă. Sunt copii care au văzut aceste animale numai la televizor. Pentru ei am făcut această expoziţie. Avem circa 15 specii de găini şi tot atâtea de iepuri, dar şi alte animale mici, ornamentale, un pui de şarpe Boa Constrictor şi un pui de tarantulă”, a declarat Mirela Alb.
Alte exemplare rare din expoziţie au fost iepurii Fluture, cu blana de culoare albă, dar cu botul, urechile şi o dungă pe spate de culoare neagră, iepuri din specia Berbec German cu blana de culoare gri, foarte rari, sau iepurii pitici dalmaţieni, cu blana foarte moale.
Perechile de găini expuse impresionau prin dimensiunile lor, majoritatea cu greutăţi ce depăşesc cinci kilograme şi un penaj deosebit, specii rare, ce se vând cu 150-200 de euro perechea. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie în curtea Colegiului Tehnic „API’ Zalău. sursa: Agerpres





