În comitetul director al Parteneriatului european pentru inovare „Productivitatea şi durabilitatea agriculturii” (PEI), România va fi reprezentată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Acesta a fost ales în cadrul reuniunii Consiliului de miniştri pentru agricultură de la Bruxelles, care s-a desfăşurat în perioada 28 – 29 noiembrie a.c. Principalul criteriu de selecţie l-a constituit activitatea avută de fiecare ministru în cadrul consiliilor pe agricultură.
Alţi doi miniştri din statele membre mai fac parte din acest comitet director, respectiv Mette Gjerskov – ministrul Alimentaţiei, Agriculturii şi Pescuitului al Danemarcei şi Athanasios Tsaftaris – ministrul Dezvoltării Rurale şi Alimentaţiei al Greciei, Daniel Constantin fiind singurul ministru român care a fost ales într-un astfel de comitet.
Comitetul director al Parteneriatului european pentru inovare (PEI) va reuni 40 de personalităţi din rândul organizaţiilor de fermieri, cercetători, academicieni şi organizaţii ale consumatorilor şi protecţia mediului care vor reprezenta interesele diverse ale inovării în agricultură. PEI va contribui la interconectarea grupurilor operaţionale a serviciilor de consiliere şi a cercetătorilor implicaţi în implementarea acţiunilor de orientare a inovării în agricultură având ca rezultat creşterea productivităţii şi durabilitatea agriculturii. Sursa: Agerpres





