Importator şi distribuitor exclusiv al mărcilor John Deere, Kuhn, Manitou şi Strom pe piaţa românească, IPSO Agricultură va prezenta la Romexpo, în cadrul târgului INDAGRA 2012, în premieră europeană, modelul 6170M de la John Deere.
Noul tractor şi-a propus să înlocuiască, începând cu anul viitor, faimosul 6930. Seria 6M are puteri cuprinse între 115 şi 175 CP.
De asemenea, la standul IPSO va fi expus şi noul încărcător telescopic MLT 840 al companiei Manitou. Caracterizat printr-un design total diferit faţă de modelele anterioare, MLT 840 are o capacitate de încărcare de 4 tone şi un volum al cupei de cereale de 3.000 litri. Înălţimea de ridicare ajunge la 8 metri, iar distanţa în faţă este de 4,45 metri.

Motorul John Deere în două variante (115 CP sau 137 CP) asigură puterea necesară ridicării sarcinilor la care a fost proiectată maşina. Sistemul electronic de răcire garantează un consum redus de carburant şi, implicit, reducerea emisiei de noxe şi particule. Pe perioada târgului, fermierii vor putea beneficia de ofertele speciale la combine, prese de balotat şi echipamente de erbicidat, precum şi soluţii de finanţare avantajoase.






