Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va susţine la Ministerul de Finanţe solicitările producătorilor de pălincă referitoare la reducerea nivelului accizei.
„Am avut discuţii cu producătorii de pălincă şi i-am invitat la Ministerul Agriculturii să vedem cum putem îmbunătăţi activitatea de producţie. Principalele lor nemulţumiri sunt legate de nivelul accizei, ce reprezintă chestiuni de fiscalitate. Vom avea mai întâi o discuţie la nivelul MADR, iar pe urmă vom încerca sa susţinem toate solicitările producătorilor de pălincă la Ministerul de Finanţe”, a adăugat şeful MADR.
Ministrul s-a arătat interesat, în primul rând, de calitatea acestei producţii de pălincă astfel încât ‘consumatorul să fie satisfăcut’.
„Mă interesează în primul rând ceea ce înseamnă producţia, calitatea acestei producţii, cu alte cuvinte consumatorul să fie satisfăcut, iar din punct de vedere al fiscalităţii trebuie să asigurăm producătorului condiţii necesare îndeplinirii condiţiilor de calitate şi de cantitate. Este rolul nostru să discutăm cu MFP în măsura în care va exista posibilitatea de a face un efort bugetar în acest sens”, a menţionat Constantin.

Producătorii de pălincă din judeţul Satu Mare au solicitat, la începutul lunii octombrie, sprijin pentru modificarea legislaţiei astfel încât accizele să fie diminuate, iar producţia „la negru” să iasă la suprafaţă. Producătorii reclamă faptul că şi pentru consum propriu trebuie să plătească o acciză de 3,75 euro/litru.
sursa: Agerpres





