2 minute de citit

MMP a lansat a treia etapă a Campaniei „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a lansat, joi, a treia etapă a Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi’, faza seminariilor locale

Potrivit unui comunicat de presă al Unităţii de Management al programului, seminariile se vor organiza în perioadele 18 octombrie-2 noiembrie, respectiv 3-25 noiembrie a.c. în 86 de localităţi incluse în proiect.
Astfel, în prima perioadă, patru echipe compuse din experţi de mediu şi personal din cadrul proiectului vor avea întâlniri cu fermieri, agricultori, ingineri agronomi, medici veterinari, profesori, preoţi, elevi şi autorităţi locale, din 47 de localităţi din Ialomiţa, Timişoara, Iaşi şi Suceava, zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi.

Până în prezent, 14 platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd au fost date în folosinţă încă de la sfârşitul anului trecut, într-o primă etapă de investiţii. În ultimele trei luni au fost finalizate alte 18 platforme comunale în a doua etapă de investiţii realizate în cadrul Proiectului Controlul Poluării cu Nutrienţi, iar până în august 2013 urmează să fie recepţionate alte 40 de platforme de colectare.
În România, peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi, cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi fiind apa din fântână.
Sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×