Targetul de 1,4 miliarde de euro pentru acest an va fi depăşit şi astfel România nu prezintă niciun risc de dezangajare a fondurilor europene pe dezvoltare rurală în anul 2012, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi.
„Targetul de 1,4 miliarde de euro pe care îl avem în acest an pentru accesarea fondurilor europene pe dezvoltare rurală îl vom atinge până la finele anului chiar şi fără plăţile compensatorii de pe axa doi, pe măsurile delegate către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Chiar dacă la mijlocului anului era o mică îngrijorare că nu vom atinge targetul de dezangajare fără plăţile de pe axa doi, în momentul de faţă nu mai există acest risc. Acum, numai cu plăţile pe investiţii vom putea acoperi suma de 1,4 miliarde de euro”, a spus George Turtoi.
Potrivit acestuia, în acest an au fost efectuate plăţi de 1,25 de miliarde de euro pe dezvoltare rurală, diferenţa de 150 de milioane de euro urmând să fie absorbită până la finele anului.
„Avem plăţi efective, rambursate de Comisia Europeană, de 1,25 miliarde euro şi mai avem de atras încă 150 de milioane de euro într-o lună şi jumătate. Dacă ţinem cont că şi APIA va efectua din noiembrie plăţile pe axa doi, estimăm că vom plăti în această perioadă peste 200 de milioane de euro şi vom depăşi targetul de dezangajare până la finele anului”, a explicat directorul general al APIA.
Şeful APDRP a adăugat că 2013 este ultimul an din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), iar agenţia şi-a propus absorbţia integrală a fondurilor pe dezvoltare rurală, respectiv opt miliarde de euro, în condiţiile în care în momentul de faţă gradul de absorbţie a atins 50%, iar cel de contractare de 80%. Agenţia a efectuat plăţi către beneficiarii PNDR în valoare de 4,02 miliarde de euro. Din această sumă, 2,29 miliarde de euro reprezintă plăţi pentru finanţarea proiectelor de investiţii derulate prin PNDR pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural, iar restul, 1,73 miliarde de euro, reprezintă plăţi directe efectuate către fermieri.
De asemenea, pe lângă această sumă, România a absorbit iniţial şi 561 de milioane de euro, fonduri care reprezintă avansul acordat de Comisia Europeană în momentul demarării PNDR. sursa: Agerpres




