2 minute de citit

Măsura 121 – cea mai potrivită pentru necesităţile agriculturii româneşti

Măsura din cadrul PNDR care s-a pliat cel mai bine pe necesităţile agriculturii româneşti este Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, a declarat Nicolae Popa, director general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

„În primul rând putem avea în vedere „Modernizarea exploataţiilor agricole” (Măsura 121), cei interesaţi realizând investiţii atât în sectorul vegetal, cât şi în cel animal sau chiar mixte. Cererile de finanţare au depăşit numărul de 7.000, valoarea acestor proiecte depăşind de două ori cele 1,05 miliarde de euro care reprezintă alocarea acestei măsuri”, a spus Nicolae Popa, într-un buletin informativ al APDRP.

Potrivit acestuia, o altă măsură care a înregistrat cereri mari a fost „Diversificarea activităților non-agricole și crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi” (Măsura 312). Aici alte peste 7.000 de proiecte au fost depuse. Măsura 312 a stârnit interes pentru că finanţează un spectru foarte larg al investiţiilor, acestea putând fi investiţii în industria uşoară (pielărie, încălţăminte), în mecanica fină, meşteşuguri, servicii de croitorie, medicale şi altele.

De asemenea, „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere” (Măsura 123), prin care beneficiarii au înfiinţat centre de stocare a cerealelor, centre de vinificaţie, sau pentru procesare cartofi, fructe, carne sau lapte a fost intens accesată, susţine directorul general al APDRP.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×