1 minut de citit

Fermierii din Argeş au solicitat ajutorul de minimis pentru peste 1.800 de hectare de culturi calamitate de secetă

În judeţul Argeş, au fost depuse de către fermieri cereri de compensare a pierderilor de producţie înregistrate din cauza secetei pentru o suprafaţă totală de peste 1.800 de hectare, a anunţat subprefectul Gheorghe Marin.

„Până la această dată, 480 de beneficiari au solicitat sprijin la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, suprafeţele totalizând 1.857 de hectare. Ca valoare, este vorba de peste 185.000 de lei”, a declarat subprefectul.

Agricultorii ale căror culturi au fost afectate de secetă în acest an agricol mai pot depune cereri pentru ajutorul de minimis până la data de 15 octombrie, iar plăţile se vor face începând cu data de 1 noiembrie 2012. Cuantumul ajutorului este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinse între un hectar şi 10 hectare.

Beneficiarii schemei de ajutor sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 sau în primăvara anului 2012. sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×