1 minut de citit

România susţine creşterea suprafeţei agricole de referinţă pentru subvenţii la 12 milioane de hectare, după 2014

România va susţine creşterea suprafeţei agricole în plată la 12 milioane de hectare din 2014, în condiţiile în care în momentul aderării a fost luată în calcul o suprafaţă de referinţă de 7 milioane de hectare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„La momentul aderării a fost luată în calcul o suprafaţă de 7 milioane de hectare, dar anual am plătit între 8,6 şi 9,6 milioane hectare. Având în vedere potenţialul României, intenţia noastră este să se calculeze o suprafaţă de referinţă de 12 milioane de hectare din 2014. Aceasta este poziţia României, susţinută în cadrului Consiliului de Miniştri”, a spus ministrul Agriculturii.

Oficialul a mai precizat că România va susţine şi creşterea plăţilor la hectar, întrucât în momentul de faţă sunt la un nivel de 75%, respectiv de 180 de euro la hectar, din media UE de 270 de euro/ha.
„Sper să avem argumente să negociem creşterea acestor plăţi cu două treimi, în condiţiile în care în 2016 vom ajunge abia la 90% din media UE”, a precizat Daniel Constantin, citat de Agerpres.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×